Psihanaliză aplicată Există o parte a psihanalizei care se ocupă cu lucruri care nu mai au nimic
în comun cu nevroza, cu terapia . Este psihanaliza aplicată. Ea a demarat cu lucrările lui Freud, autorul a cîteva materiale extraclinice care au făcut epocă. Ele tratau probleme legate de mituri, de
religie, de etnologie și folclor , într-un cuvînt subiecte care, după opinia multor specialiști, nu reveneau psihanalizei. În realitate, mulți specialiști și ne-specialiști își (mai) pun întrebarea
dacă psihanaliza are dreptul să se amestece în domenii care nu o privesc. De fapt această întrebare ignoră - voit sau nu - un lucru elementar: întrucît se ocupă cu studiul sufletului omului(deoarece ca să vindeci trebuie să
cunoști), iar mitologia, folclorul, literatura etc., nu sînt activități care să purceadă din altă parte decît din sufletul uman, rezultă limpede că, în anumite limite, psihanaliza poate să se abată și în domenii care par a nu mai
avea nimic de-a face cu ea. De altfel, Freud a fost obligat să cerceteze mitologia, de pildă, deoarece au existat încă de la începutul avîntului psihanalizei persoane din anturajul său care i-au semnalat asemănări
frapante între rezultatele cercetărilor clinice și motivele mitologice, credințele religioase etc. Am tratat și noi despre aceste asemănări în pagina dedicată folclorului. Mitologie - Mitologia la Freud (extras) |
|
Această pagină aparține primului site de psihanaliză din România. Copyright AROPA, 1999-2000. Contact: e-mail aropa@yahoo.com. Pentru căutare pe acest site click aici. Înapoi la index.
|
|